Ideea de afaceri nr. 2- Pensiune pentru caini si pisici

Category: Idei de afaceri Comments: No comments

Este minunat să ai pe cineva acasă care așteaptă răbdător să te întorci de la job și care se bucură de fiecare dată când te vede. Îl tratezi ca pe un membru al familiei unde ai responsabilități (scos la plimbare zilnic, hrănit, vizite periodice la veterinar etc.) dar și multe satisfacții pe care ți le oferă necondiționat (iubire, devotament, loialitate, momente de neuitat).

Problemele apar atunci când vrei să pleci în concediul mult visat dar nu ai posibilitatea de a lua cu tine animalul prefereat. Ce poți să faci este să apelezi la rude dar nu oricine acceptă cu ușurință un animal în casă.

În situații de acest gen cel mai indicat ar fi la o pensiune de animale. Un loc special amenajat unde aceștia pot fi cazați, hrăniți, plimbați și îngrijiți în perioada în care proprietarii lor nu pot să fie cu ei din diferite motive.

6425670_4_644x461_ringstar-pet-hotel-pensiune-caini-pisici-si-alte-animale-animale-de-companie_rev003

Activitatea poate fi dezvoltată în special de cei care lucrează în domenii înrudite (cabinete veterinare, crescătorii, dresaj, comerț cu hrană pentru animale) sau de cei cu afinități pentru creșterea și îngrijirea animalelor. Calitatea cea mai importantă  pentru un astfel de întreprinzător este însă dragostea pentru animale.

Piața

Piața este în continuă creștere datorită numărului din ce în ce mai mare de posesori de animale, atât de câini cât și de pisici cât și creșterii cererilor de servicii de acest gen.

Spre exemplu, în S.U.A există peste 3.000 de pensiuni care fac parte din Asociația de protecție a Animalelor ABKA. Potrivit unui studiu al Asociației Producătorilor de Produse pentru Animale, 74.8 milioane de americani au cel puțin un câine, iar 88.3 milioane au pisici. Astfel, în 2008, americanii au cheltuit trei miliarde de dolari pentru servicii dedicate animalelor.

Trend-ul a fost urmat și de România astfel încât această afacere a luat amploare și în țara noastră dovedindu-se și foarte profitabilă pentru cel care o desfășoară. După cum estimează analiștii din domeniu, vânzările de hrană uscată pentru animale vor crește cu 2,5% anual până în 2014 astfel încât o afacere în acest domeniu sfidează chiar și criza.

Ce trebuie să ofere o pensiune pentru animale pentru a fi competitivă?

1. Consultanță veterinară

2. Farmacie veterinară

3. Pet shop

4. Salon

5. Cazare și masă

6. Dresaj și antrenamente

7. Locuri de joacă și spațiu verde

8. Web cam

9. Eventual grădiniță pentru câinii unde să îi aduci dimineața și îi iei seara.

De exemplu: în pachetul de bază oferi tuturor clienților plimbări de două ori pe zi, câte 20 de minute. Dacă un client cere ca patrupedul său să fie plimbat mai mult timp atunci vei cere o taxă suplimentară sau un preț special.

Foarte important este organizarea programului de lucru având în vedere că exigențele animalelor sunt diferite în funcție de vârstă. De exemplu: câinii maturi trebuie plimbați o dată la 8 ore, în timp ce puiuții trebuie plimbați o dată la 4 ore.

De asemenea este important să întocmești o listă cu stocurile de materiale necesare pentru a nu te găsi în incapacitatea de a refuza un client pentru că lipsește ceva. Ce nu trebuie să lipsească:  cuști, mâncare uscată engros, perii pentru țesălat animalele, soluții și materiale pentru curățat la care poți adăuga și jucării, lese, hamuri, păturele, castroane și ce mai consideri că mai trebuie.

La ce te ajută toate astea? La stabilirea prețurilor finale pe care le vei practica și perioada te timp necesară amortizării investiției.

Colaborarea cu un medic veterinar este indispensabilă pentru o pensiune de animale. Spun colaborare pentru că este posibil ca în faza de început a afacerii să nu dispui de banii necesari pentru a angaja un medic veterinar, ci doar să colaborezi pentru a primi servicii de asistență medicală.

Veterinarul va stabili regulile de intrare a animalelor în pensiune (vaccinuri la zi, permisiunea de a aduce lucruri personale etc.), va face consultațiile necesare pentru cele cazate și va administra medicamentele, dacă este cazul.

Cine ar fi clienții tăi?

Persoanele foarte ocupate care nu pot avea grijă de patruped pe timpul zilei sau persoanele care vor să plece în concediu, într-un weekend sau pentru câteva zile și nu au cu cine să lase animalul preferat.

25895769_1_644x461_pensiune-pt-caini-si-pisici-oradea-oradea_rev002

Concurența

Pensiune Pet Joy
Locaţie Cluj
– 25 de lei cazare pe zi, pentru un câine, indiferent de talie, în ţarcurile din exterior;
– 30 de lei cazare pe zi, pentru un câine, indiferent de talie, în interior;
– 15 lei cazare pe zi, pentru o pisică;
– 5 lei pe zi pentru cazare păsări, hamsteri sau chinchile.

Grădiniţă şi pensiune canină Timişoara (exclusiv câini)
Locaţie Timişoara
– 40 de lei pe zi, pentru cazare de până la 3 zile;
– 25 de lei pe zi, pentru o perioadă de cazare cuprinsă între 3 şi 15 zile;
– 20 de lei pe zi, pentru o perioadă de cazare mai mare de 15 zile;
– în tarife este inclusă şi mâncarea.

Pisicile Aristocrate
Locaţie Oradea
– de la 15 lei pe zi, pentru pisici;
– de la 20 de lei pe zi pentru câini;
– în preţ nu este inclusă şi mâncarea.

Complex Rin-Tin-Tin
Locaţie Voluntari, judeţul Ilfov
– 40 de lei pe zi pentru un câine;
– 25 de lei pe zi pentru o pisică;
– 50 de lei şedinţă de dresaj.

Aceasta este o mică parte din concurență dar trebuie să cauți în funcție de orașul unde vrei să deschizi.

Ce înseamnă concurență mare? Înseamnă că este o nișă profitabilă de unde se poate scoate investiția inițială într-un timp foarte scurt.

Promovare

Promovează-te în publicații citite de oameni care sunt interesați de animale. Publică reclame online, începând cu motoarele de căutare care permit anunțuri gratuite, fotografii (de preferat cu animale în ele), tururi virtuale, site etc.

Pune-te pe hartă în Google, pe Facebook, forumuri, bloguri și în alte locuri în care lumea caută sau schimbă impresii legate de animale.

Pune-ți bannere și postere în locuri relevante – de exemplu, in apropierea farmaciilor sau cabinetelor veterinare din zona ta. Am constatat că este mai importantă calitatea mesajului de promovare, decât cantitatea (fluturașii alb-negru sunt total depășiți, uită-i!)

Pensiunea va oferi o încredere mai mare clienților dacă va avea o recomandare din partea Asociației Chinologice, a unui medic veterinar sau a unui crescător de animale de rasă cunoscut.

Trebuie să te gândești și de ce ești mai bun decât concurenții tăi. Poate ai un serviciu pe care ei nu îl oferă sau te diferențiezi prin preț, prin gama diversificată de servicii.

Costuri de început

Pentru a deschide o astfel de pensiune este nevoie de un capital iniţial de cel puţin 10.000 de euro, în cazul în care deţii deja terenul şi clădirea. Altfel, după cum spune Raul Băldean, proprietarul pensiunii Pet Hotel din Cluj, investiţia poate depăşi chiar şi 100.000 de euro, pentru că, dincolo de achiziţia terenului şi ridicarea pensiunii, amenajarea spaţiului este destul de costisitoare. Trebuie asigurate stocuri de mâncare, jucării, lese, hamuri, culcuşuri, pături, castroane, substanţe şi materiale pentru curăţat şi multe altele.

Cadrul legal

Pentru a activa în acest domeniu este necesar să îți înființezi un SRL care să aibă ca obiect de activitate: pensiune pentru animale, dar la obiectul de activitate mai poate figura și: pet-shop, crescătorie de câini de rasă, școală de dresaj, toaletare de câini etc.

După ce te-ai decis ce tip de activitate vrei să desfășori trebuie să întocmești un dosar, pe care să îl depui la Registrul Comerțului și care să conțină următoarele acte:

– dovada rezervării de denumire a societății;
– dovada actului de spațiu;
– declarație pe proprie răspundere a asociaților (dacă este cazul) și a administratorilor, precum și
-cazierele fiscale ale acestora;
– specimen de semnătură;
– dovada depunerii capitalului social;
– actul constitutiv al societății.
Toate acestea vor fi autentificate și înregistrate de către un notar sau avocat.

pensiune-pentru-pisici-378658_big

 

Leave a reply